Ceafa de post, doar un vis? Caracalenii încearcă de ani de zile să încrucişeze porcul cu ştevia

Zootehnişti de renume din oraşul Caracal se află de ani buni în căutarea “pietrei filosofale” a industriei cărnii: ceafa de post. Sutele de tentative de a produce un hibrid porc-ştevie au dat până acum greş, însă cercetătorii sunt hotărâţi să insiste până când cele două fiinţe se vor reproduce cu succes.

“Nu am reuşit până acum să convingem porcul şi ştevia să copuleze, dacă mă înţelegeţi”, a declarat Cătălin B., şeful unei echipe de cercetători. “Ştevia pare interesată, nu se opune actului, însă toţi porcii din ferma noastră aleg să o mănânce în loc să facă sex cu ea. În mod ciudat, la fel se întâmplă şi când alăturăm un ştevioi unei scroafe. În aceste condiţii, nu cred că vom putea consuma prea curând ceafă de post, dar nu trebuie să renunţăm.”

Unele studii arată că ştevia, mâncarea de post prin excelenţă în sudul ţării, ar fi incompatibilă cu porcul, accentuând faptul că mamiferele tind să facă sex mai degrabă între ele, dar mulţi caracaleni sunt ferm convinşi că este vorba doar de o conspiraţie împotriva demersului lor ştiinţific.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
21 martie 2013 17:09

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult