Cei 15 refugiaţi ajunşi la Galaţi s-au integrat perfect! Au plecat deja la muncă în Italia

România a notificat în această dimineață Uniunea Europeană, dar și Germania, că dorește mărirea cotei de refugiați sirieni alocați pentru țara noastră, în urma succesului integrării primilor 15 veniți zilele trecute la Galați. Aceștia s-au adaptat rapid, au aflat în doar câteva ore de unde pleacă autocarul spre Palermo și au plecat deja la muncă în Italia.

„Dacă am învățat ceva din ultimele alegeri este că cel mai bun tip de român este cel plecat din țară, care trimite bani acasă și este patriot. Cu puțină organizare și atenție vom putea trimite cam 5-6000 de refugiați sirieni pe lună în Spania și Italia”, a declarat prefectul județul Galați, Constantin Aconstantinei.

Procedurile de primire a refugiaților sirieni la Galați sunt destul de simple: după înregistrarea acestora, refugiații primesc un număr de ordine, un buletin de moldovean cu nume specific, gen Nicușor Hassan, Adelin Valerică Al Shabbat sau Ghiocel El Ebhurat și apoi sunt îndreptați spre autogară, cu bagaje cu tot. „La graniță nu-și dă seama nimeni, și molovenii noștri sunt la fel de negricioși”, a explicat prefectul Galațiului.

Scris de Eftimie
3 martie 2016 16:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult