Cel mai ghinionist român. A găsit datorii într-o pereche de blugi mai veche

Pe fondul creșterii extratordinare a PIB-ului României, care mai are puțin și-l depășește pe cel al Franței, un român a slăbit suficient cât să încapă într-o pereche de blugi mai veche, pe care nu o mai purtase de când a terminat facultatea. Când a controlat prin buzunare a avut parte și de o surpriză, a descoperit acolo niște datorii pe care nu le-a plătit la timp.

„Era o factură la Orange, de când mi-au tăiat abonamentul și 100 de dolari pe care trebuia să-i dau unui prieten bun care, nu știu de ce, nu mai vorbește cu mine de vreo doi ani, de când cu invazia Rusiei în Ucraina. Pentru că e putinist, de-aia”, a povestit Marcel Constantin, românul ghinionist.

Acesta a încercat să-și înece amarul într-o bere cumpărată de la magazin, din păcate pe ce că era caldă era și singura răsuflată din tot lotul. „M-am uitat sub capac și acolo în loc de premiu era o somație ANAF, că trebuie să plătesc 2000 de lei până în 31 decembrie altfel îmi blochează cardul și nu mai pot încasa ajutorul de șomaj”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

25 ianuarie 2024 14:12
Citește mai mult despre: bligi datorii sarac

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult