Cel mai uşor BAC! Un elev care a umplut foaia cu litere la întâmplare a luat 10 şi la maghiară, şi la matematică

Nici comisiile de Bacalaureat „numai ie c-ea fost”! Starea precară a învăţământului i-a purtat însă noroc unui absolvent de liceu din Harghita, care a predat o foaie pe care o umpluse cu litere, cifre şi semne complet aleatorii şi a aflat cu uimire că a obţinut nota maximă la două materii – limba maghiară şi matematică.

„După o scurtă dezbatere între cele două tabere de profesori corectori – cei care susţineau că inscripţia respectivă e un comentariu pe marginea unui poem de Petőfi Sándor şi cei care jurau că e demonstraţia unei teoreme foarte complexe – comisia a decis să nu-şi mai bată capul şi să îl lase pe tânăr să stabilească singur ce a vrut să zică. Ideal ar fi să avem profesori de maghiară care ştiu maghiară şi profesori de mate care ştiu mate, dar e o comună săracă”, susţine Decebal Popescu, inspector şcolar.

Fekete Csongor, tânărul care a susţinut examenul la Liceul Forestier „Verestoy Attila” din comuna harghiteană Ciucfalău, recunoaşte că nu se aştepta la un asemenea rezultat şi spune că se va orienta cel mai probabil spre o facultate cu profil umanist, unde abilitatea de a acoperi rapid o hârtie cu bazaconii scoase din c*r i-ar putea fi de oarecare folos.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
26 iunie 2018 08:44
Citește mai mult despre: BAC Bacalaureat maghiara matematica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult