Centura ocolitoare a Caracalului trece prin mijlocul oraşului

Caracalenii sunt foarte mândri de noua lor centură ocolitoare, care are avantajul că împarte oraşul în două. Construcţia centurii oraşului a durat trei ani şi a costat câteva milioane de euro, dar a meritat din plin. Noul sector de drum va decongestiona semnificativ traficul de la periferia Caracalului, acolo unde de multe ori se creau ambuteiaje infernale din cauza turmelor de oi care erau nevoite să ocolească oraşul.

Primarul George Ailoaie spune că noua centură a fost şi foarte ieftină, fiind cu mult mai scurtă decât se anticipase inițial. „Am făcut această centură ocolitoare în primul rând pentru camioanele de mare tonaj, ca să nu mai fie nevoite să treacă pe lângă cartierele noastre mărginaşe. Cum era şi logic, am ales drumul cel mai scurt, pentru a evita astfel cheltuielile inutile. E meritul inginerilor noştri, care au soluţii pentru orice.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 decembrie 2011 08:12

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult