Cercetătorii atenţionează: Consumată în cantităţi mari, salata boeuf are aceleaşi efecte ca LSD-ul

Un studiu realizat de o echipă de cercetători britanici a scos la iveală un fapt mai puţin ştiut despre salata boeuf, una din mâncărurile preferate ale românilor. Pe lângă cunoscutele efecte asupra ficatului şi splinei, se pare că renumitul fel de mâncare are şi un efect similar cu al unuia din cele mai periculoase droguri.

„Mă mir că nu am observat până acum legătura. Există nenumărate cazuri în care oamenii, adunaţi în grupuri sociale, consumă salată boeuf iar comportamentul li se schimbă radical. Încep să devină agresivi, au halucinaţii cu privire la idei politice şi consumă cantităţi importante de alcool. Foarte multe din aceste persoane ajung a doua zi la spital, cu diverse complicaţii, iar singura soluţie este o spălătură stomacală”, spun autorii studiului.

Astfel, se pare că, cel puţin în cazul populaţiilor din Balcani, salata boeuf stimulează hipotalamusul şi favorizează eliberarea de oxitocină, aşa numit hormon al fericirii şi ataşamentului. Majoritatea celor care consumă astfel de produse devin, în scurt timp, dependenţi de astfel de halucinogene şi le pregătesc la fiecare sărbătoare importantă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 septembrie 2013 12:04

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult