Cercetătorii britanici: Foştii fumători, mai periculoşi pentru fumători decât fumatul în sine

Veşti proaste pentru fumători! Un studiu realizat recent de cercetătorii Universităţii Chesterfield din Winston scoate la iveală un risc neaşteptat. Astfel, persoanele care s-au lăsat de fumat ar fi mai periculoase pentru fumători decât viciul în sine, provocând în rândul acestora stres, boli de inimă şi alte afecţiuni potenţial letale.

“E foarte dăunător să ai în anturaj persoane care s-au lăsat de fumat.”, susţine un expert. “Un studiu preliminar arată că aceşti oameni sunt mai agasanţi decât Martorii lui Iehova. Prin atitudinea lor arogantă şi condescendentă, atrăgându-le constant atenţia asupra riscurilor la care se expun, foştii fumători îi supun pe fumători unor tensiuni psihice care, în timp, pot duce la afecţiuni cardiovasculare, crize de nervi şi apoplexie.”

“Mai mult”, a continuat cercetătorul, “fiind obligaţi să ţină geamul deschis când fumează, chiar şi în toiul iernii, fumătorii aflaţi în preajma foştilor fumători sunt cu peste 70% mai expuşi la a fi traşi de curent decât restul populaţiei. Autorităţile ar trebui să ia măsuri, imprimând mesaje de avertisment pe persoanele care se lasă de fumat.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
19 februarie 2013 17:20

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult