Cercetătorii romi au descoperit că românii au foarte puţini bani în portofel

Un grup de cercetători romi a descoperit că românii deţin unele dintre cele mai sărace portofele dintre toţi cetăţenii Uniunii Europene. Cercetătorul-şef al proiectului spune că echipa sa a ajuns la aceasta concluzie după mai bine de 20 de ani de studii efectuate pe teren.

“Spre deosebire de cercetătorii britanici, care analizează totul în condiţii de laborator, cercetătorii romi şi-au efectuat studiul pe teren. Timp de 20 de ani, ei au cercetat cu atenţie portofelele cetăţenilor din toate statele Uniunii Europene, iar concluzia este una singură: românii au cei mai puţini bani în portofele dintre toţi europenii. Le cam bate vântul prin portofele, cum se zice”, sună verdictul sumbru al lui Mastercard Gogonel, şeful echipei de specialişti romi.

Întrebat despre sursele de finanţare ale proiectului de cercetare, Mastercard Gogonel a insistat asupra faptului că, pentru acest studiu, nu s-au alocat sume de la buget. “Cercetătorii romi s-au autofinanţat, toţi banii i-am obţinut chiar în timpul muncii de cercetare. Majoritatea banilor au fost din surse externe, după cum o demonstrează chiar rezultatele studiului”, a declarat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
28 noiembrie 2011 17:31

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult