TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Cheile Bicazului vor fi izolate cu termopan după ce localnicii s-au plâns că-i trage curentul

26 septembrie 2013 15:07
Cheile Bicazului vor fi izolate cu termopan după ce localnicii s-au plâns că-i trage curentul

La graniţa judeţelor Harghita şi Neamţ se va construi, în următoarele 36 de luni, una din cele mai mari structuri cu termopane din Europa de Est, aproape de două ori mai mare decât domul săracilor din Skopje sau vila miliardarului Ahmetov din Kiev. Este vorba de două porţi imense, din termopan cu cinci camere de izolare, care vor fi amplasate la intrările în defileul Cheile Bicazului: una la Lacul Roşu, cealaltă în partea opusă, exact lângă terasa cu manele.

“Investiţia este una necesară pentru că locuitorii din zonă s-au plâns, în nenumărate rânduri, că-i trage curentul de la defileu. Oamenii stau de aproape 2000 de ani cu vată în urechi, de la Piatra Neamţ până la Miercurea Ciuc nu e om care să nu aibă minim o viroză”, a declarat directorul Rezervaţiei Naturale Cheile Bicazului, Decebal Popescu.

Lucrările vor începe în primăvara anului viitor cu operaţiunea de chituire a marginilor defileului, urmând ca apoi uşile de termopan şi rama să fie ridicate cu o macara specială. “La final punem câteva zeci de tone de spumă poliuretanică, să nu scape aer deloc şi gata”, au precizat constructorii.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi