China revine treptat la normalitate. Copiii s-au întors azi la munca în fabrici

Economia Chinei își revine treptat, după ridicarea graduală a restricțiilor generate de coronavirus. În prima fază, copiii au revenit deja în fabrici și au reînceput să producă telefoane și pantofi sport. Momentan, copiii chinezi lucrează pe stoc, că mallurile din Occident sunt parțial închise, iar curierii sunt ocupați să livreze făina comandată acum o săptămână.

Pentru că în fabrici lucrează acum doar copii, aceștia au început să primească și posturi de conducere, precum supraveghetori, maiștri, directori, dar și la marketing și resurse umane, ceea ce e foarte important pentru copii, care au șanse reale de promovare. În acest moment China e singura țară unde angajatul chiar lucrează într-o echipă tânără și dinamică.

Acolo unde este posibil, în timp ce robotesc la piesele electronice, copiilor li se vor preda și câteva cursuri online, dar copiii vor lua notițe doar în pauza de masă, ca să nu stea în loc banda de asamblare.

Părinților li se permite să-i ducă pe cei mici cu mașina la fabrică și să-i preia când li se termină tura de 12 ore, cât muncesc copiii chinezi, și nu 18 ore, norma părinților. Părinții primesc bonuri de benzină pentru această navetă. În a doua fază vor reveni la muncă și părinții, care vor produce obiecte adaptate noilor nevoi ale occidentului: sicrie, lințolii, coroane din flori artificiale și cruci de ciment.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
24 martie 2020 08:48
Citește mai mult despre: china

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult