Ciudat! Un român care spunea că „el nu e oaie să se vaccineze” refuză acum să îşi vaccineze oile
Orice s-ar spune, românii sunt un popor tare nehotărât! E şi cazul lui Grigore Afloroaicăi, un cioban tradiţional 100% sibian din comuna Ciufuliţi, Ialomiţa.
Potrivit mai multor postări furioase pe social media, bărbatul refuză să îşi vaccineze oile, deşi cu câţiva ani în urmă, în timpul pandemiei de COVID-19, susţinea că el nu se vaccinează „pentru că nu e oaie”.
„Ori s-a îmbătat şi a uitat ce zicea acum câţiva ani, ori oile lui nu sunt nici ele oi. Sincer, mi s-a părut mie că mârâiau ciudat ultima dată când au venit la pilit ghearele”, şi-a dat cu părerea prof. dr. Geani Dobrică, veterinarul satului.
Conform unor apropiaţi, ciobanul susţine acum că maleficul afacerist George Soroş a călătorit în timp şi i-a schimbat declaraţia iniţială, cum că el nu e girafă să se vaccineze.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.