Clanul Cârpaci a închiriat Național Arena, pentru un botez cu familia restrânsă

Eveniment restrâns, în familie, pentru clanul Cârpaci, organizat pe Arena Națională, unde 50.000 de romi au petrecut la botezul micuțului Djokovic Cârpaci. Nașul copilului, Gaiardo Cârpaci, spune că au fost invitați doar frații, surorile, mătușile, unchii și verii primari: ”N-am vrut să exagerăm, să avem un botez mare și să ne lăudăm, cum fac alte clanuri. Noi petrecem discret. Vă rugăm să ne respectați intimitatea”.

Fiind în familie, participanții nu au purtat măști, mai ales că era și un eveniment privat. Cei care au venit din alte orașe au bifat în declarație punctul 9, eveniment privat restrâns cu respectarea normelor de distanțare socială, pentru că au stat la 2 metri de copil.

Tocmai pentru că era doar un botez mic, și nu o nuntă, au fost invitați doar 174 de lăutari și boxele stadionului nu au fost date la maxim, așa că petrecerea s-a auzit doar în cartier, nu în jumătate de București, deși era posibil, spun cei de la eveniment.

Parcarea subterană a stadionului a fost umplută încă de dimineață cu Lamborghini și Ferrari, pentru că nuntașii, modești, n-au vrut să ocupe trotuarele din zona stadionului: ”Știm că locurile de parcare din Capitală sunt limitate, de ce să mai venim și noi cu hârburile noastre”, a declarat Ionelaș Cârpaci, bunicul micuțului Djokovic Cârpaci.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
19 mai 2020 08:13
Citește mai mult despre: botez

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult