Clarificare. În Kazahstan nu e revoluție, ci cea mai mare bătaie în trafic din lume

Referitor la îngrijorările exprimate de Ministerul de Externe român cu privire la evenimentele ce au loc la această oră în țara Kazahstan, ambasada statului asiatic a trimis o serie de precizări. Astfel, după cum a punctat Excelența Sa, Kazimir Berbatov, pe teritoriul țării nu are loc o revoluție ci pur și simplu cea mai mare bătaie în trafic din lume.

Incidentul a fost favorizat de faptul că prețul benzinei în zonă este destul de scăzut, la aproape 50 de cenți pe litru iar nivelul de trai al locuitorilor a crescut semnificativ în ultima vreme. În aceste condiții foarte mulți kazahi au ales să-și petreacă sărbătorile de iarnă în stațiunile lor preferate, respectiv Poianastan, Sinaiastan și Cormarnicstan.

Totul a pornit de la un șofer care nu a semnalizat la ieșirea din coloană și a încercat să depășească pe partea dreaptă, prin șanț, lucru care a stârnit furia celorlalți participanți la trafic. În scurtă vreme la bătaie s-au alăturat sute de mii de kazahi pentru că oricum nu aveau altceva de făcut iar, la nervi, oamenii au dărâmat și statuia dictatorului țării și e posibil să dea foc și parlamentului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

6 ianuarie 2022 17:35
Citește mai mult despre: bataie trafic kazahstan proteste

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult