CNA atrage atenţia televiziunilor să-i înveţe pe moderatori să înjure corect în limba română

CNA a luat act de anumite derapaje de limbaj petrecute la televiziunile autohtone şi a convocat mai mulţi moderatori la un seminar de gramatică. Membrii CNA i-au apostrofat pe moderatori că uneori înjură greşit, cu dezacorduri, ba uneori chiar folosesc cuvinte inexistente în limba română pentru a insulta invitaţii sau telespectatorii, lucru interzis de normele audio-vizualului.

O sursă din CNA ne-a declarat că şefa instituţiei le-a spus moderatorilor să se abţină de la formule de genul “Am invitat nişte bunătăţuri în studio, să dea din cur pe manele”, spunându-le că “Acel cuvânt nu e permis! Nu mă refer la cur. Mă refer la «bunătăţuri». Deja i-am sancţionat pe unii care au dat reclama de la Selgros cu «bunătăţuri». Înjuraţi cât vreţi, dar nu folosiţi chestii de-astea”, ar fi declarat şefa CNA.

“Nu o dată mi-a fost dată să aud cum panaramele, pardon, domnişoarele de la Capatos scot pe gură nişte trăznăi. Noi vrem un limbaj cât mai porcos, dar, atenţie, corect! Când începi, îi zici şi de mamă. Dar nu uita acordul de gen”, spune Laura Georgescu de la CNA.

În timpul şedinţei, şefa CNA şi-a insultat mai mulţi colegi, dar foarte corect gramatical, după cum au remarcat şi ei, după care i-a arătat un dans lasciv cu striptease unui realizator de emisiune de cultură, ca să îi sugereze cam ce vrea CNA-ul să se dea la televizor în România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 martie 2016 11:08
Citește mai mult despre: Capatos cna gramatica Laura Georgescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult