CNA interzice difuzarea filmelor exotice în timpul iernii deoarece creează confuzie

Decizie controversată a Consiliului Naţional al Audiovizualului! Membrii CNA au decis azi să interzică difuzarea în intervalul decembrie-martie de filme sau emisiuni care conţin scene cu caracter exotic sau care ar putea sugera în vreun fel că vremea de afară e caldă. Nu e vorba numai de imagini, ci şi de limbajul cu caracter estival, care nu-şi va mai găsi locul în programele radio pe perioada iernii.

Membrii Consiliului îşi justifică decizia prin faptul că astfel de filme şi emisiuni generează confuzie în minţile uşor de influenţat ale adulţilor. „Din cauză că văd în plin decembrie plaje, vreme călduroasă sau scene de vară în general, ei îşi creează false aşteptări. E greu să faci distincţia dintre realitate şi ficţiune, să-ţi dai seama, de pildă, că un reality show filmat în iulie în Ibiza nu reflectă fidel situaţia din februarie de la Întorsura Buzăului”, explică preşedintele CNA.

Domnia sa continuă: „Nu e de mirare că, influenţaţi negativ de mesajele exotice transmise în mass-media, românii îşi scot copiii din casă când e gerul în toi, ies cu maşina când străzile sunt complet înzăpezite şi în general sunt surprinşi de faptul că în ianuarie ninge. E clar că filmele şi emisiunile cu caracter exotic sunt responsabile de această situaţie. Ar mai exista o explicaţie alternativă, dar e complet inacceptabilă: e vorba de simpla prostie.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 februarie 2012 08:45

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult