Cocalar care circula pe banda de autobuz, obligat să ia 40 de călători în BMW

Pedeapsă perfectă pentru un cocalar prins de poliție circulând pe banda destinată autobuzelor, în cartierul Politehnica. Șofeurul BMW-ului a fost obligat de polițiști să oprească în toate stațiile și să ia pasagerii, dacă tot folosește banda.

Șoferul a devenit recalcitrant când a constatat că la bord s-au urcat 40 de călători doar în prima stație. Cum era de așteptat, călătorii s-au luat la bătaie, pentru că unul a deschis un geam, o babă a început să se vaite că e curent. 

Cel mai rău cocalarul a fost deranjat de pasagerii care urcau fără bilet. Alții i-au zgâriat pragurile cu cărucioarele de piață burdușite cu lucruri cumpărate de la Piața Veteranilor. Șoferul se plânge că pedeapsa a fost prea dură pentru că a făcut o oră până la Eroilor, că pasagerii tot apăsau pe butoane aiurea când voiau să coboare și se luau la bătaie pe orice motiv, sau tăiau scaunele de piele cu bricegele.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
29 martie 2024 13:19
Citește mai mult despre: autobuz BMW cocalar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult