Cocalarii de pe plajă cu boxe portabile, umiliți de un preot cu clopotul

Recital de șmecherie pe plaja din Eforie! Sutele de cocalari cu boxe portabile așezați pe șezlonguri au fost umiliți de un preot venit cu propriul său clopot. Aflat în vacanță pe litoral, preotul Onufrie Rîuleț s-a gândit să-și completeze veniturile oferind celorlalți turiști de pe plajă slujbe la cerere, dezlegări de cununii, dar și rugăciuni contra arsurilor solare.

Când preotul începe să tragă clopotul, foarte mulți turiști fug în apă și-și bagă capul la fund, ca să nu li se spargă timpanele. Ceilalți cocalari de pe plajă spun că nu se pot compara nici cu clopotul și nici cu boxele preotului, aduse de la biserica lui din cartier. ”Când dă drumul la Doamne Miluiește, nu se mai aude nicio manea. Nu știu dacă e o binecuvântare sau un blestem”, declară Veronica, turistă.

Deciși să-i facă plângere la poliție preotului, ca să scape de el, cocalarii au vrut să măsoare volumul clopotului, dar aparatul s-a spart după 340 de decibeli. Sosiți totuși la fața locului, polițiștii i-au amendat pe cocalari și au dat amenzile preotului drept donație, pentru că nevoile Bisericii sunt mari.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
11 iulie 2021 09:29
Citește mai mult despre: boxe clopot plaja

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult