Compromis la Poliţia Rutieră Braşov. Godină, demis şi înlocuit cu băiatul doamnei de la Crucea Roşie

Serviciul de control intern al IGPR a finalizat ancheta în cazul polițistului brașovean Marian Godină și a venit cu o soluție pentru detensionarea situației create la nivelul inspectoratului județean. Astfel, s-a luat decizia demiterii polițistului Marian Godină și înlocuirea acestuia cu fiul Luanei Minea, directoarea de la Crucea Roșie ce l-a reclamat. 

Pentru fiul doamnei de la Crucea Roșie a depus mărturie chiar mama lui, care-l cunoaște, spun surse autorizate, încă de mic. „Mie imi spune tot timpul unde e, că sunt mama lui. Nu mă trezesc cu vreo surpriză în intersecție, dacă-l prind că pune mâna pe chitanțier îl urechez de nu se vede, că eu l-am crescut. Dar e băiat respectuos, îi știe pe toți șefii din poliție, prietenii mei”, a declarat d-na Minea. 

Șeful poliției Brașov, chestorul Ion Aron, a apreciat imediat activitatea înlocuitorului lui Godină. „Pare un tip pe care te poți baza, nu a dat vreun indiciu că ar ști să scrie, deci nu o să avem probleme cu vreo postare de Facebook. Și, în definitiv, Godină ăla e un prost și o rușine pentru poliția română, cărțile nu le scrii tu, le copii de pe internet și-ți faci doctorate din ele. Beletristica e pentru labagii”, a precizat Ion Aron. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 februarie 2016 18:35
Citește mai mult despre: crucea rosie Godina

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult