TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Concedieri în administrația locală. Vor pleca toți cei care făceau treabă

31 august 2025 14:12
Concedieri în administrația locală. Vor pleca toți cei care făceau treabă

Următorul pachet de măsuri fiscale conține și decizii pentru eficientizarea aparatului bugetar și reducerea costurilor. Astfel, peste 50.000 de angajați din administrația locală vor fi concediați, ca să avem instituții mai suple și eficiente economic.

Prioritatea la concediere o vor avea bugetarii fără pile care, forțați de împrejurări, trebuiau să facă și treabă. Guvernul se așteaptă ca o parte din bugetarii harnici să demisioneze de bună voie, odată ce li se vor micșora salariile. În felul acesta ei nu vor mai încurca pe cei care s-au angajat la stat că au o treabă, o manevră de făcut.

Într-o primă etapă vor fi dați afară bugetarii de la sate, întrucât acolo impactul social este minim, urmând a se păstra cât mai mulți pe cei din primăria capitalei, deoarece aceasta încă are bani. Nu vor fi dați afară oameni de la companii de stat sau ministere, pentru că fiecare din ce 500 de secretari de stat și 4000 de directori au nevoie de oameni pe care să-i conducă.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi