This website uses cookies. By continuing your navigation you agree with their use.

Locatarii dintr-un bloc din Berceni au fost treziți violent în această dimineață de o serie de urlete aproape inumane. Câțiva cetățeni au reclamat că pe lângă urlete pe casa scării se simte un miros puternic de piele arsă și/sau de siguranțe. 

bloc berceni.jpg

„Nu știm exact ce se întâmplă, urlă de aproape o oră, cât durează dom'le să tai un porc? Am sunat prima dată la Direcția Sanitar-Veterinară, să vină cu un specialist și cu arzătorul, dar nu răspundea nimeni la ușă. Și e destul de deranjant, nu putem să ne odihnim dimineața și la prânz, așa cum ne-am obișnuit de veacuri, de când stăm în blocul ăsta”, a declarat un vecin. 

O patrulă a poliției comunitare a încercat să intre în apartament pentru a rezolva problema, din păcate acest lucru este dificil întruncât de frica hoților, locuitorii și-au pus câte trei rânduri de uși de fier ferecate cu 7 zăvoare tari precum cremenele. „În acest moment agenții noștri sunt pe site-ul LiveJasmin, pentru a verifica dacă nu cumva este vorba de un caz videochat ieșit de sub control pentru că, vă asigur, ne-am mai confruntat cu astfel de probleme”, a anunțat șeful poliției comunitare sector 4.

Scris de Eftimie | Thursday, 21.12.2017 12:29 Social

National Cinematografic