Copii de oraş! Un puşti a văzut prima oară corcoduşe în pom şi a crezut că sunt tot decoraţii puse de Firea
Corcoduşe, zarzăre, gorgoaze, rogodele – oricum le-ai spune, copiii din ziua de azi n-au auzit niciodată de ele! În această dimineaţă, un puşti de 5 ani din cartierul bucureştean Titan a văzut pentru prima oară un pom încărcat cu corcoduşe, dar a crezut că sunt tot nişte decoraţii kitschoase atârnate de oamenii lui “Tanti Firea”.
“Mă plimbam cu Tomiţă de mână când, în spatele unui bloc, a văzut un pomişor plin cu corcoduşe roşii”, povesteşte Geta Popescu, mama copilului. “A început să strige: ‘mami, mami, uite decolaţiile’, a pus tanti Filea decolaţii! A trebuit să-i explic că nu sunt globuri şi nici beculeţe, ci un fel de prune mai mici care cresc direct în pom şi se mănâncă. Ba chiar am cules una şi i-am dat-o s-o guste. Să fi văzut ce uimit era!”
Primăria Capitalei le atrage însă atenţia părinţilor că, cu ocazia Zilelor Corcoduşei (1-3 iulie), mai mulţi copaci nefructiferi din Bucureşti, de exemplu tei sau plopi, vor fi împodobiţi cu corcoduşe artificiale din polistiren şi sclipici. Consumul acestora nu este recomandat.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.