Cozi uriaşe la ANAF de 1 Aprilie. Românii se prefac că-şi plătesc taxele

“Bună ziua! Ce aveţi de achitat? Nimic, doar voiam să vă văd faţa de scorpie”. Cam așa se desfășurau discuțiile în această dimineață, în majoritatea sediilor ANAF din țară. Dorind să profite de 1 Aprilie, românii s-au așezat la cozi chiar și de la 5 dimineața, sperând să apuce cât mai repede să le dea țeapă celor de la ghișee, apoi să meargă la muncă.

”Nu văd de ce ar trebui să mă concentrez pe farse făcute colegilor sau prietenilor, când pot să mă duc să le dau țeapă gunoaielor de la ANAF, care sunt plătiți din banii mei să-mi facă fix mie viața un calvar și să-mi ia banii ca să-i dea lui Ponta și lui Șova”, spune Decebal Popescu, care le-a dat printre primii țeapă celor de la ANAF.

Alți contribuabili au mers pe farse mai fizice, precum pumni în gură, sau bătăi cu lanțul aplicate funcționarilor care ani la rând i-au plimbat aiurea pe la ghișee, sau pe la alte instituții.

”Aveam de plătit ceva, dar în loc să plătesc le-am turnat apă în xerox și unei scârbe de funcționar i-am băgat antrax în cafea. După ce i-am rupt șalele celui care mi-a calculat greșit pensia, le-am lăsat pe ghișeu un bilet, în care le spuneam că le voi pune o bombă în sediu în fiecare zi, timp de 3 ani. E posibil s-o fi spus pentru că e 1 Aprilie, sau pentru că am o diplomă în chimia explozibililor. Problema lor”, a declarat un al român venit la ghișeu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 aprilie 2015 08:30
Citește mai mult despre: 1 Aprilie ANAF farsa taxe

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult