Crăciunul pe rit vechi! Pro TV Chişinău difuzează azi “Singur acasă”

Moldoveni, sârbi sau ruşi lipoveni, cu toţii păstrează cu sfinţenie tradiţiile străbune! Indiferent unde s-ar afla, mii de creştini ortodocşi de rit vechi se uită în această seară pe Pro TV Chişinău, la „Singur acasă” dublat în ruseşte.

„Facem şi noi ce face tot norodul de Crăciun! Bem vodcă, mâncăm un storceag de nisetru şi râdem de poznele lui Macaulay Culkin, căruia noi îi zicem Macarie Culchin, că aşa ne învaţă scripturile”, spune Igor Bâzghin, gospodar din Sarichioi, judeţul Tulcea.

„Ştiu că la alţii, Singur Acasă se dă mai devreme, că aşa a hotărât nu ştiu care papă, dar noi aşa ne uităm la el din moşi-strămoşi, şi ne bucurăm că există televiziuni care se gândesc şi la vechile noastre obiceiuri. Că altfel ar trebui să-l scoatem de pe torente”, adaugă Anatolie Pamfilciuc, locuitor din Bălţi, raionul Bălţi, Republica Moldova.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
7 ianuarie 2019 17:48
Citește mai mult despre: craciunul pe stil vechi Singur Acasă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult