Cel mai penibil și strâmb stadion din țară este aproape de finalizare în capitala Olteniei, la Craiova. După ce s-au cheltuit 54 de milioane de euro, stadionul aproape construit nu respectă normele ISU, nu rezistă la vânturi puternice, are acoperișul strâmb și a început deja să ruginească și să se scufunde într-o parte. 

olteni-prosti-stadion.jpg

„Sigur, poate aceste lucruri vă surprind, dar vă surprind doar pentru că sunteți foarte proști. În caz că nu știți, aici e Oltenia, noi am dat țării pe Lia Olguța Vasilescu. Când a fost s-o alegem primar a doua oară a luat peste jumătate din voturi și dup-aia am mai votat-o și senator și acum o susținem și ca ministru. Sunteți tâmpiți, proștilor, normal că e stadionul așa, ce credeți, că au adus muncitori din Germania să-l facă?”, a declarat un reprezentant al comunității oltenești din Craiova. 

FRF a anunțat că stadionul poate fi omologat și se vor putea juca meciuri acolo dar vor fi interzise centrările înalte, șuturile pe poartă și degajările, pentru ca nu cumva mingea să lovească vreun stâlp al arenei și s-o dărâme. Totodată, scandările de pe stadion trebuie făcute în șoaptă și doar cu aprobarea ISU, pentru a nu afecta prin vibrații structura de rezistență. 

Scris de Eftimie | Wednesday, 26.07.2017 12:30 Social

National Cinematografic