Credeai că până acum era cald? RATB introduce mâine în circulaţie primele autobuze cu microunde

Ce-a fost până acum e o nimica toată: abia de mâine ne vom topi cum trebuie în autobuzele RATB! Conducerea regiei bucureştene de transport a anunţat achiziţionarea a 30 de vehicule noi, care funcţionează pe principiul cuptorului cu microunde.

Noile autobuze, spun reprezentanţii RATB, pot dezgheţa o pungă de mazăre congelată în doar 20 de secunde şi coc un om de viu în mai puţin de 2 minute.

„Asemenea cuptorului din bucătărie, autobuzul nostru are un magnetron în acoperiş şi pereţi metalici care reflectă microundele, încălzind toată materia din interior până când îţi vine să-ţi iei lumea în cap. Bineînţeles, e recomandabil să nu purtaţi obiecte din metal când vă urcaţi în autobuz.”

Cei câţiva români cărora nu le place căldura în mijloacele de transport vor avea însă de furcă cu noul sistem. “Geamurile au fost lipite din fabrică pentru că produceau curent, existând riscul unor perturbări în starea de spirit a pensionarilor de pe locurile din faţă”, a adăugat unul dintre şoferi.

“Autobuze cu microunde? Mi se pare o investiţie excelentă şi fierb de nerăbdare să merg cu ele. Singura mea nemulţumire e că sunt cam zgomotoase. Nu poţi să stai de vorbă cu cineva când toată lumea sfârâie”, a comentat un călător.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 iunie 2015 13:34
Citește mai mult despre: autobuz caldura RATB

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult