Credincioşii în panică! Rugăciunile nu vor mai fi eliberate decât pe reţetă de la popa de familie

Birocraţia BOR merge mână-n mână cu birocraţia guvernamentală. Cel puţin asta vrea să arate o nouă decizie a CA-ul Bisericii Ortodoxe Române, care condiţionează rugăciunile de eliberarea unei reţete de către popa de familie sau un popă generalist.

Toate acestea pentru că românii, ca orice popor needucat, au tendinţa să abuzeze de rugăciuni, degândindu-se deloc la efectele secundare. „Rugăciunile sunt bune, în felul lor, dar trebuie folosite cu măsură şi pe măsura bolii care-l macină, chit că e trupească sau sufletească. Românii însă, marea majoritate nu totţi, preferă să bage rugăciuni fără pic de discernământ. Sunt destule cazuri în care un drept-credincios s-a rugat doar pentru moartea vecinului dar, din cauza abuzului, a dat Dumnezeu o acumulare de gaze în bloc şi explozia a făcut mult mai multe victime decât era prevăzut iniţial în rugă”, a declarat Deceneu Petrescu, preot de familie din Capitală.

Noua decizie obligă bisericile să elibereze rugăciuni doar pe bază de reţetă, iar citirea blestemelor şi pomenilor de pe acatist se va face doar în baza unei trimiteri de la popa de familie. Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage, după sine, anatema sau chiar afurisirea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 ianuarie 2014 07:39

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult