Creşte nivelul de trai? Au apărut pensionarii care te înjură dacă nu le cedezi locul în taxi

Nu suntem atât de amărâţi precum credeam! Deşi cifrele par să indice altfel, din ce în ce mai multe semne ale redresării economice, şi chiar ale luxului, încep să apară în vieţile de zi cu zi ale românilor.

Un astfel de semn, spun analiştii, este reorientarea pensionarilor, care până nu de mult erau cunoscuţi pentru insistenţa cu care vânează locurile din autobuz. Astăzi, ei preferă să circule mai comod, preferând să-i agaseze pe pasagerii taxiurilor şi să-i înjure dacă nu le cedează bancheta.

“Chiar ieri luasem un taxi din Gara de Nord, mergeam spre Titan”, se plânge un client în vârstă de 32 de ani. “Avusesem o zi grea, căram o valiză încărcată, mă durea capul… Chiar voiam să stau jos. La nici 3 kilometri, pe ceas!, apare un domn în vârstă şi începe să-şi agite bastonul la mine, că vrea să-i las locul. Mi-a arătat şi legitimaţia lui de torţionar comunist.”

“I-am arătat că toată bancheta din spate era liberă, dar ce puteam să fac? I-am cedat scaunul de lângă şofer. Când să mă mut în spate, urcă în taxi două cucoane venite de la piaţă. A trebuit să stau în picioare tot restul drumului.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
27 aprilie 2014 06:14

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult