Criza petrolului! Prinții saudiți au ajuns să trăiască cu doar 1 milion de dolari pe zi

E jale în toată Arabia! Mii de prinți și șeici din Orientul Mijlociu spun că prăbușirea prețului petrolului i-a adus în sărăcie și abia își mai duc zilele cu 1 milion de dolari pe zi, iar prețurile la produsele de bază, precum iahturile, limuzinele sau elicopterele, continuă să crească.

”Sincer nu știu dacă mâine pot să pun pe masa familiei și caviar și homari. Nu știu dacă am bani de ambele”, declară în lacrimi Mahmoud bin Kasap al Islam. Prinții saudiți se plâng că anul ăsta nu-și pot lua mai mult de două soții suplimentare pentru harem: ”N-am crezut să ajungem la așa sărăcie. Ce-o să facem?”, spune alt șeic, care se teme că va fi nevoit să-și vândă castelul din Anglia, sau mai rău, iahtul, care e mult mai scump.

Unii prinți recunosc chiar că au fost nevoiți să se împrumute de la vecini: ”Am cerut Aston Martinul vecinului meu ca să mă duc la magazin să-i cumpăr o blană unei amante, ca să nu-mi mai fac RCA la Bugatti-ul meu. Am vrut să fac și eu o economie, că nu mă mai ajung cu banii”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
22 aprilie 2020 10:23
Citește mai mult despre: petrol

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult