Cronica de reclamă: Bun de pus în Rama

Există un clip care încearcă să combată ideea că margarina Rama se face din plastic. Ştiu, aici ar trebui să pun punct întregului text, nu ştiu dacă mai are rost să continuăm. Când pleci de la o idee ca asta, clar e ceva în neregulă cu produsul pe care îl promovezi. Poate că nu e chiar din plastic, dar dintr-un carton reciclat, ceva, tot e.

O gospodină chestionată în legătură cu compoziţia margarinei indică şi sursa care i-a spus că Rama ar conţine plastic: o colegă. Cu alte cuvinte, totul e o bârfă nefondată, născocită de o intrigantă fără scrupule, un rod al invidiei. Ne şi imaginăm scena aferentă de telenovelă, în care o femeie urâtă la trup şi la suflet le spune tuturor că Rama se face din plastic, pentru ca Jose Armando să o ocolească pe viitor şi să n-o mai întindă pe pâine la micul dejun. “Care, stricata aia? O să te umple de boli.”

În reclamă mai apare şi un prezentator care vorbeşte ceva între română şi engleză, un grai atât de indistinct încât nici nu ne dăm seama exact ce limbă chinuie. Totul, sub titulatura “Chiar ştii despre Rama”. Probabil că mai întâi ar fi trebui să facă nişte clipuri din ciclul “Chiar te interesează despre Rama”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
3 noiembrie 2009 08:14

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult