Cum au ajuns ţiganii din Craiova traficanţi de carne încă vie

Unii spun că ţiganii fură. În primul rând fier. Şi nu orice fier, ci numai dintr-ăla vechi. Probabil că rasa lor a trăit cele mai grele momente în Antichitate, la începutul epocii fierului, pe vremea când metalul cu pricina abia fusese descoperit. Practic, pe atunci se găsea doar fier nou. Ţiganii erau nevoiţi să fure bronz vechi, pe care-l dădeau cu kilogramul la centrele de colectare. Se pare că bronzul de tractorist era cel mai uşor de procurat şi pe vremea aia.

Mai târziu, ţiganii au început să le facă probleme legiunilor romane aflate în campanii de cucerire. Se inflitrau printre centurioni şi noaptea, când toată lumea dormea, dispăreau cu săbiile, pe care le vindeau la fier vechi. Chestia îi enerva teribil pe romani. Ca să se răzbune, au început să-i ia pe ţigani la oaste şi au format legendara legiune a XV-a Ferentara. Se pare că tactica preferată a acestei legiuni era să atace inamicul noaptea, în câte un gang sordid, mirosind a pişat, şi să-i ia lănţişorul de aur de la gât. Arma principală a soldaţilor din legiunea a XV-a Ferentara era şişul ascuns în mâneca, de teama lui au cedat multe armate inamice neexperimentate, necălite în luptă sau pur şi simplu virgine.

Mai târziu, în epoca prafului de puşcă, ţiganii au privat de arme toate oştirile nepăzite după lăsarea serii, toate taberele militare care nu erau obiective BGS sau Scorseze Security. Se spune că, în special prin secolul 18, ţiganii au făcut multe afaceri dubioase, au dat multe tunuri la fier vechi.

În zilele noastre, ţiganii fură în special şine de cale ferată, uneori chiar şi de dosar. Mai râvnesc uneori şi la un cablu, e drept, mai pun mâna câteodată şi pe o ţeavă care nu le aparţine, dar nu mă aşteptam să se ajungă aici. Aflu, din presa de azi, că ţiganii din Craiova au furat un bolnav cu tot cu patul de spital. Prima oară am crezut că e acelaşi sistem ca la fierul vechi, că vor să vândă pacientul pentru organe. Citind mai bine ştirea, mi-am dat seama că e vorba de o rudă muribundă de-a lor, pe care au vrut-o acasă, să-şi dea duhul printre cei dragi şi prinde caii pe care-i ţin în sufragerie.

Observ cu surprindere că ţiganii fură chiar şi atunci când nu e cazul, când obiectul în cauză le aparţine de drept. Bineînţeles, nu trebuie să generalizăm aiurea. Nu toţi ţiganii fură şi nu numai ei fac asta. În cazul de faţă, cel puţin, înţeleg că şi-au furat-o şi medicii care le-au opus rezistenţă.