Cum devii vedetă în România fără ca lumea să-ţi ştie numele

La scurt timp după moartea Mădălinei Manole, un tânăr din Iaşi a folosit aceeaşi reţetă, un lichid toxic, într-o tentativă eşuată de sinucidere. El le-a declarat medicilor că „şi-a dorit să fie vedetă ca Mădălina Manole”. Parţial i-a ieşit: a ajuns „vedetă”, însă nu ca Mădălina Manole, întrucât el nu se plimbă acum printre îngeri. Mă rog, nici Mădălinei nu i-a ieşit din prima, a avut şi ea o tentativă eşuată de sinucidere în urmă cu câteva săptămâni, deci ieşeanul are încă „viitorul” în faţă.

Interesant mi se pare faptul că tânărul din Iaşi chiar a ajuns vedetă. Fapta lui şi-a găsit expunere largă în presa de la noi. Nu a prins prime pagini, ce-i drept, dar un colţişor de pagină şi-a găsit mai peste tot. Iar toată lumea prezenta cazul lui cu o atitudine gen „uite-l şi pe ăsta, săracu’, credea că poate ajunge celebru ca Mădălina”, fără ca redactorii/reporterii să realizeze că exact în timp ce-l tratau cu condescendenţă nu făceau decât să-i sporească notorietatea. Şi e clar pentru toată lumea că nu tentativa de sinucidere l-a făcut ofertant pentru presă, ci faptul că a luat un lichid toxic, după modelul Furadan brevetat de Mădălina.

Ieşeanul a obţinut ce şi-a dorit: expunere mediatică. Nu e de nivel naţional, dar în judeţul lui e vedetă: el a devenit „ăla ce s-a luat după Mădălina”. Nu sinucigaşul, nu cel care a consumat lichid toxic. Ceea ce nu e deloc puţin. Cu atât mai mult cu cât la noi nu eşti vedetă cu numele, ci mai degrabă cu un eveniment de care se leagă persoana ta: Bianca Drăguşanu a ajuns celebră pentru că a fost/este cu Botezatu, pe amanta lui Ilie Năstase nu ştie nimeni cum o cheamă, dar deja ştie toată lumea de ea şi tot aşa.

Deci, sinucigaşi români, folosiţi Furadanul cât e „cald”! După ce se plictisesc tabloidele şi televiziunile oteviste de subiectul Mădălina Manole, sinuciderea cu Furadan va redeveni banală. Locurile în paginile tabloidelor şi în emisiunile oteviste sunt limitate, atât ca număr, cât şi ca întindere în timp.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
20 iulie 2010 10:19
Citește mai mult despre: imitatie madalina manole sinucidere tabloid vedeta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult