Cursă infernală! Se plângea de taximetriştii care pun manele, dar a dat peste unul care era vegan

Un bucureștean nevinovat a avut neșansa vieții și s-a urcat într-un taxi condus de un vegan. Bietul om și-a dat seama prea târziu că urma cea mai îngrozitoare cursă din viața lui: ”Am întrebat: Liber? Și a răspuns imediat: Sigur, sunt liber exact ca radicalii liberi din mâncarea cu carne și E-uri. Poftiți! Vă servesc cu un baton cu cereale integrale bio și propolis din Bhutan? Trebuia să știu că e un nenorocit de vegan, pentru că își făcea selfiuri în timpul cursei”, rememorează terifiat bietul client.

Victima veganului spune că și-ar fi dorit să audă mizeriile pe care le aude în general de la alți taximetriști, cu politică sau religie dar veganul a început să-i explice rețete vegane: ”Mi-a venit să vomit de la câtă salată mi-a povestit că mănâncă. Mi-a zis: Mirosiți a mici. Nu cumva consumați carne, ca blestemații de carnvori? Evident, am negat, pentru că mi-era frică să nu-mi sară la beregată”, spune bucureșteanul.

Acesta a sărit din mașină când veganu i-a spus că la micul dejun a mâncat o cacao cu lapte de soia, o felie de fructul dragonului și 25 de boabe de orez, în timp ce intona o mantră pentru deschiderea chakrelor.

”M-am urcat imediat în alt taxi și am rugat șoferul să dea manelele la maxim, să-mi dispară din cap mizeriile alea de vegani”, spune bucureșteanul ghinionist.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Ionut
30 martie 2017 08:03

Alte articole

Vezi mai mult