Danone retrage de pe piaţă tone de iaurt contaminat cu lactoză, un compus care se găseşte în lapte

Scandalul produselor lactate contaminate a ajuns şi la Danone România! Tone de iaurt au fost retrase de pe piaţă, după ce în compoziţia acestuia s-au găsit urme de lactoză, un compus care se găseşte doar în laptele natural. „Chiar dacă procentul de lactoză e mic, nu ne putem juca cu sănătatea consumatorilor noştri”, a explicat purtătorul de cuvânt al Danone România.

O mare vină pentru contaminarea produselor Danone cu lactoză aparţine guvernului Ponta, spun cei de la Danone. „Măsurile neadecvate ale guvernului au dus la închiderea activităţii la Oltchim, pricipalul nostru furnizor de materie primă. Practic, am fost nevoiţi să apelăm la furnizori fără experienţă în domeniul produselor chimice, fapt ce a dus la contaminarea cu lactoză a produselor noastre.”

Şefii de la Danone România spun că şi alte produse ale companiei urmează să fie retrase preventiv de pe piaţă, astfel încât standardele de calitate Danone să nu fie încălcate sub nici o formă. „Dacă şi alte produse conţin lactoză sau orice alt compus care se găseşte în laptele natural de vacă, noi practic ar trebui să renunţăm la garanţia pe viaţă dată pentru produselor noastre, or aşa ceva nu putem face, mai degrabă sistăm activitatea”, sună explicaţia Danone România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
19 martie 2013 13:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult