De-aia era încruntat tot timpul! Un român şi-a făcut analizele şi i-a ieşit CTP-ul mult peste normal

Sedentarismul şi dieta necoresponzătoare ne afectează uneori pe căi nebănuite! După ce mai mulţi prieteni i-au spus că pare supărat şi mereu încruntat, un tânăr din Capitală şi-a făcut analizele de sânge şi i-a ieşit CTP-ul aproape dublu faţă de concentraţia normală.

“TGO-ul şi TGP-ul sunt în limitele admise, HDL-ul şi LDL-ul la fel, dar CTP-ul domnului Şulea e de 194, în condiţiile în care un nivel normal al CTP-ului e între 0 şi 100. Atunci când se înmulţesc peste măsură, celulele CTP, aşa-numitul ‘sânge rău’, pot duce la apariţia unor simptome grave precum bombănitul şi ridurile pe frunte. Recomandăm limitarea expunerii la noxe de Dacie 1310 şi cât mai puţin contact cu animalele precum pavianii”, spune Andreea Dîrlan, medic de laborator.

Ca să-şi scadă CTP-ul, Marian Şulea s-a apucat de yoga şi spune că schimbarea e vizibilă. “Am reuşit să zâmbesc pentru prima oară în doi ani de zile şi nu mai simt nevoia incontrolabilă să mă uit la tenis în timp ce scrâşnesc din dinţi”, se bucură acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
1 februarie 2018 14:50
Citește mai mult despre: analize CTP

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult