De ce nu se muncește în România? 5 milioane de români așteaptă pe omul de la gaz să pună detector

Milioane de români nu au nici o sursă de venit și nici nu sunt încadrați în câmpul muncii dar nimeni nu explică de ce. Un studiu realizat la comanda Comisiei Europene a scos la iveală că, de fapt, românii ar munci dar nu pot să plece la servici că trebuie să stea acasă să vină omul de la gaz să le monteze detector. 

„De aproape un an a intrat în vigoare o prevedere legislativă ce spune că toți cei care au apartament cu tavan și branșament la gaz trebuie să-și monteze un detector de gaz. De atunci tot mai mulți români sunt rugați să stea acasă azi, între orele 10 și 18.00, că vine cineva să monteze detectorul”, se arată în studiu. 

De la apariția legii și până acum mai bine de 5 milioane de români stau acasă și așteaptă montarea dispozitivului ce le va permite oprirea gazului în cazul în care e o fisură undeva pe țeavă sau chiar a fost furată cu totul. Specialiștii estimează că procedura de montare a tuturor detectoarelor va fi finalizată în 2067, când România va fi primită în Schengen. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

6 aprilie 2017 14:40
Citește mai mult despre: detector gaz munca

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult