Degringoladă. Elevii de a 12-a nu știu dacă să-și facă fițuici pentru BAC sau nu

A mai rămas foarte puțin timp până la data la care ar trebui să înceapă examenele de Bacalaureat, dar din cauza grevei profesorilor elevii sunt complet în ceață. Mulți nici nu știu dacă e cazul să se apuce de făcut fițuicile, pentru că dacă BAC-ul se amână atunci ce sens are să facă un efort acum?

Elevii vor un semnal clar de la Guvern, și asta cât mai urgent. ”Nu putem să ne trezim că mâine intrăm în BAC și noi n-avem fițuicile făcute. E treabă periculoasă, trebuie să exersăm unde le ascundem, să avem fusta pregătită, sau bluza, sau știu eu ce au pregătit alți colegi. La fel, dacă copiem cu căști, trebuie și alea testate, trebuie să dăm manualul celui care ne ajută să copiem dictându-ne răspunsul. Nu vă jucați cu viitorul nostru!”, spun elevii.

”Până la toamnă se poate schimba orice, chiar și programa, chiar și materia de BAC. Nu are rost să-mi irosesc ore prețioase din viață făcând fițuici, când aș putea sta foarte frumos la o terasă, la o bere și o țigară cu colegii, în loc să-mi bat capul cu fițuicile. Pe bune, asta nu e o prioritate pentru mine acum. Desigur, susțin greva profesorilor și sunt de acord cu revendicările lor. Așa nu se mai poate!”, a declarat elevul Robert Acrișor Junior.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
30 mai 2023 14:25
Citește mai mult despre: BAC examen fițiucă greva profesor

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult