Descoperă România! 23 de lucruri care sigur se vor întâmpla în țară în anul 2016

Recordurile de audienţă Star Wars vor fi spulberate în Decembrie, când Pro TV va difuza iar Singur Acasă;

Singurul lucru pe care-l vor câștiga tricolorii la campionatul European din Franța sunt cei 300 de euro pe care îi vor primi ca să se întoarcă acasă;

Codruţa Kövesi va fi şi în 2016 principalul motiv de bucurie al românilor;

Nesimţirea buzoienilor va continua. Nici în 2016 nu vor recunoaşte că sunt moldoveni;

Sfârşitul lumii va avea loc pe 21 mai, 6 iunie şi 18 septembrie;

Românii vor fi mai culţi. Cel mai căutat pe Google nu va mai fi Florin Salam, ci Nicolae Guţă;

Mîndruţă va fi foarte activ la alegerile locale şi generale, dar nu va vota nici de data asta;

Iohannis va începe să decoreze unguri şi bulgari, că va termina de decorat toţi românii;

Se va descoperi că rinichiul furat de Arşinel aparţinea unui revoluţionar şi va mai lua o pensie specială;

România îşi va consolida supremaţia în UE la analfabetism şi sărăcie;

Steaua va mai fi mutată de Becali prin 5-6 oraşe;

Băsescu nu va recunoaşte nici în 2016 că a babardit-o pe Udrea;

Dacă va fi lăsat să candideze, Oprescu va câştiga lejer un nou mandat la Primăria Capitalei;

Pe tot parcursul anului 2016 vor putea râde de cei din Drumul Taberei, că tot nu vor avea metrou;

Vârful migraţiei din 2016 va fi după 15 iunie, când se termină anul universitar;

1 din 10 români va fi general de armată şi 1 din 5 va avea cel puţin un doctorat;

Înainte de alegeri PSD şi PNL se vor lupta să-şi adjudece alianţa cu UNPR;

Băsescu va ajunge la pagina 80 din “Levantul”;

Cărtărescu va lansa un volum de 2.500 de pagini, cu titlul: “Cum n-am luat Nobelul în viaţa mea”;

Fumatul va fi interzis şi consumul de ţigări va scădea, iar românii vor avea mai mulţi bani de păcănele;

Băsescu va candida la Primăria Capitalei doar ca să-i oftice pe Gâdea şi ceilalţi din Antene;

Sorry, secuilor! Pipera va obţine independenţa în 2016;

La alegerile din 2016, românii vor arăta din nou că sunt cei mai proşti din Europa şi vor vota aceiaşi hoţi.

Scris de TNR
4 ianuarie 2016 00:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult