Deşi nu stă grozav la capitolul spaţii verzi, Bucureştiul e pe primul loc în Europa la spaţii maro

Veşti bune pentru bucureşteni! Deşi rămâne oraşul cu cele mai puţine spaţii verzi din UE, Capitala a reuşit să ajungă pe primul loc într-un alt clasament important – al oraşelor cu cele mai vaste spaţii maro.

“Cu toţii ştim ce sunt spaţiile verzi – parcuri, păduri, grădini sau plantaţii de marihuana, dar spaţiile maro sunt un concept relativ nou în urbanism. Drept spaţii maro sunt catalogate atât noroaiele, cât şi spaţiile verzi acoperite cu căcaţi de câine”, explică Decebal Popescu, expert în amenajarea spaţiilor maro.

“Luate la un loc, cele două categorii de spaţiu maro depăşesc cu mult spaţiul verde din Capitală. Nu generează oxigen şi nici nu prea ne vine să jucăm badminton pe un spaţiu maro, dar nimic nu ne împiedică să ne mândrim cu poziţia noastră în top şi să-i invităm pe străini să viziteze spaţiile maro din Bucureşti!’”

Potrivit statisticilor, în oraşul de pe Dâmboviţa există circa 82 mp de spaţiu maro pe cap de locuitor, faţă de 12 în Paris sau 29 la Atena. “În Europa suntem lideri, dar există oraşe în lume cu mai mult spaţiu maro, spre care încă privim cu admiraţie – de pildă Dhaka, în Bangladesh, sau Lahore, în Pakistan”, adaugă specialistul, convins că Bucureştiul va putea profita de pe urma renumelui proaspăt câştigat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
6 aprilie 2015 14:13
Citește mai mult despre: Bucuresti natura noroi spatii verzi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult