Deţinuţii vor să iasă în stradă: „Ni se încalcă dreptul de proprietate!”

După ce un deţinut de la penitenciarul de maximă securitate Gherla a fost eliberat cu un an mai devreme, tot mai mulţi deţinuţi trăiesc cu frica că riscă să fie evacuaţi în orice moment şi să rămână, astfel, fără un acoperiş deasupra capului. Deţinuţii ameninţă că, dacă vor fi daţi afară din închisoare înainte de termen, vor picheta sediul guvernului şi, dacă e nevoie, vor dormi în faţa Palatului Victoria, în semn de protest.

„Domnule, eu am muncit ca să ajung aici. Doar nu credeţi că am ajuns pe ochi frumoşi în penitenciar. Am făcut ceea ce trebuia făcut pentru a-mi asigura pentru nişte ani un acoperiş deasupra capului. E ca şi cum dumneavoastră aţi avea un contract de închiriere pentru un apartament, cu totul achitat în avans, şi v-aţi trezi dat afară din casă înainte de terminarea contractului. Vi se pare corect? Vă spun eu, nu e. E un abuz, o încălcare a dreptului de proprietate” ne-a declarat un deţinut, sub protecţia anonimatului.

„Aţi văzut doar ce s-a întâmplat cu colegul nostru de la Gherla? A fost dat afară cu un an mai devreme, iar acum, deşi s-a întors, încă nu e sigur că îl primesc înapoi. L-au făcut din acte, au schimbat anul eliberării. Judecătorii cred că vor să ne fure locul, altfel nu se explică gestul lor. Sper ca autorităţile să se sesizeze şi să nu îi lase să intre abuziv peste noi, în penitenciare. Din câte ştiu eu, dreptul la proprietate încă e în vigoare în România” a încheiat deţinutul.

Totuşi, cea mai mare spaimă a deinuţilor rămâne cea a foştilor proprietari, care pot revendica oricând imobilele în care stau ei. „Asta ar fi chiar dramatic, să ne trezim în stradă, fără un acoperiş deasupra capului şi fără masă” se lamentează deţinuţii.

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
29 aprilie 2010 13:11
Citește mai mult despre: detinut greva proprietate

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult