Dezastru agricol în Teleorman. Anul ăsta nu s-au făcut nici ajutoarele, nici subvenţiile

Bătrânii din Teleorman spun că anul ăsta va fi foamete, pentru că nu sunt alegeri. Mai rău, nici inundaţiile n-au venit la timp, şi banii de la Guvern întârzie. Sunt oameni care anul trecut pe vremea asta erau deja sinistraţi.

Un amârât a investit 20.000 de Euro ca să mute casa în albia unui râu, dar apa nu i-a ajuns nici măcar la poartă. Omul a încercat să se inunde singur, dar găleata de la PSD s-a spart. Ironia face ca pe locul unde avea casa înainte să fie o alunecare de pământ. “Parcă sunt blestemat de Dumnezeu”, a declarat Gheorghe Acrișor.

”Practic pentru că nu primesc ajutoare de sinistraţi oamenii au ajuns în asemenea hal că trebuie să le dăm ajutoare, să supravieţuiască până la următorul dezastru, când va fi mai bine şi lucrurile vor intra în normal”, explică Robert Acrișor, secretar de stat la Ministerul de Finanțe.

În prezent prin toate satele din Teleorman umblă preoţii cu icoanele, ca să invoce grindina, să distrugă măcar câteva acoperişuri şi să le dea Guvernul bani oamenilor. Surse din judeţ spun că cea mai gravă e situaţia beţivilor, care abia mai au putere să meargă să încaseze alocaţiile copiilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
5 iunie 2015 07:16
Citește mai mult despre: ajutoare inundatii Teleorman

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult