Dieta minune! Un român a slăbit 40 kg după ce a emigrat, de dorul României

Vrei să slăbești, ai încercat toate metodele și niciuna nu a avut rezultatele scontate? Fă și tu ce a făcut Marcel Constantin, care a slăbit 40 de kilograme în doar 7 luni după ce a emigrat din țară. Acesta spune că dorul de România îl usucă efectiv.

„Stau aici și mănânc mâncarea asta canadiană, fără rumeguș, stau printre canadienii ăștia care nu știu unul să pună o manea la maxim prin boxa bluetooth, care nu știu să se distreze și merg la muncă 8 ore pe zi, ca apucații, și plâng. Mănânc friptură de elan și plâng”, spune Marcel.

Acesta a povestit pe Facebook cum dorul de țară i se activează brusc dimineața, când merge la muncă pe trotuar și nu trebuie să se cațere pe nicio mașină, apoi merge și pe la spital, unde pe ce că-i gratis nici nu trebuie să dea șpagă și-și sacrifică copilul trimițându-l la o școală cu buda înăuntru. „Noroc că e marijuana legală aici și pot să-mi alin deprimarea în felul acesta”, a concluzionat Marcel. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 septembrie 2019 13:10
Citește mai mult despre: dieta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult