Din cauza frigului, în America a intrat primul mexican încălțat

Premieră istorică în Statele Unite după ce, din cauza ninsorilor din ultima vreme, în țară a intrat, ilegal, primul mexican încălțat. Președintele Joe Biden a fost trezit din somn pentru a lua parte la acest eveniment salutar și a fost dus chiar în statul Texas pentru a ține un discurs.

Mexicanul a fost capturat cu ușurință, pentru că nu este obișnuit să alerge în zăpadă, și prezentat autorităților ca trofeu. Acesta purta o pereche de opinci făcute din două tortila și plănuia să-și găsească un loc de muncă ca sclav pe o o plantație de portocale în statul California, unde trăiesc cei mai bogați din moșierii americani.

Vicepreședintele Kamala Harris a anunțat că va face tot posibilul pentru ca tânărul Elian Gonzalez, autorul acestei isprăvi epocale, să beneficieze de toate condițiile necesare pentru a lucra în SUA și că se va asigura personal că va primi salariul minim de 3 dolari pe oră oferit tuturor imigranților din Statele Unite. După încheierea festivităților președintele Joe Biden s-a căcat pe el iar mexicanul a fost arestat în această cauză și va petrece 48 de ani în închisoarea Altamos, pentru ultraj și trădare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 decembrie 2022 18:48
Citește mai mult despre: imigranti mexicani SUA

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult