DNA doarme în papuci! E primul Bookfest la care nu se lansează nicio carte scrisă în puşcărie
Cândva, târgurile de carte erau adevărate festivaluri ale detenţiei, dar tradiţia se pare că s-a pierdut definitiv! Potrivit unor surse oficiale, după câteva târguri în care DNA a mai scăldat-o cât de cât, ediţia de anul acesta a Bookfest e prima la care nu se lansează nicio carte scrisă în puşcărie.
„Erau zeci de lansări, veneau nume mari, Năstase, Voiculescu, Borcea, Dan Diaconescu, Fenechiu, Mitrea, toată elita literară a ţării”, spune nea Gelu, paznicul de la Romexpo. „Acum lumea vine mai mult să mănânce mici. Cărţile pentru copii se mai vând, dar nici măcar alea nu mai sunt scrise de primarul din Ciurculeşti care ispăşeşte 12 ani pentru spălare de bani şi proxenetism. Sincer, nu ştiu ce păzesc ăştia de la DNA.”
„Pe lângă Bookfest aveam şi Gaurădeanus, un târg dedicat exclusiv cărţilor scrise după gratii. Acolo m-am îndrăgostit de condeiul măiastru al lui Giovani Becali”, îşi aminteşte Florinel Marcu, angajat al unei edituri.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.