Do you speak idiş? Cum e sa nu vorbeşti germană la Berlin

Nu vorbesc deloc germană, ceea ce e dureros în Berlin, chiar greţos câteodată. Zilele trecute, de exemplu, un vânzător de kebab a făcut ca vampirul doar ca să mă întrebe dacă vreau şi sos de usturoi. Oricum, cine a jucat mim când era mic poate să trăiască în orice ţară, oricât de exotică ar fi limba.

Am la mine un ghid de conversaţie, ce-i drept, dar nu prea îi văd rostul. În primul rând, degeaba te scremi tu să pui o întrebare în germană dacă oricum nu înţelegi răspunsul.

Pe urmă, ghidurile sunt pline de expresii pe care n-o să le foloseşti niciodată. Când mi l-am cumpărat pe al meu, prima chestie pe care am învăţat-o a fost să spun că am vaginită. Şi chiar nu voiam să afle toată lumea. Tot acolo am văzut cum se zice în germană la “Fratele meu este boxer”. Asta da, o chestie utilă, poţi s-o introduci într-o grămadă de conversaţii, poate mai puţin atunci când vorbeşti cu fratele tău. Zilele trecute, de exemplu, m-au abordat nişte neonazişti la metrou să mă-ntrebe dacă am o ţigară. Ghiciţi ce le-am spus.

Am observat că nemţii, atunci când le dai de înţeles că nu ştii germană (gen deloc), încep să îţi vorbească mai rar, dar tot în germană, oarecum ca la idioţi. Da, amice, dacă-mi spui “schwein fleisch” pe litere chiar ştiu ce înseamnă.

Şi mai ai o problemă dacă nu ştii nemţeşte şi zbori cu German Wings. Stewardesele nu vorbesc, în general, decât în germană. Atunci când traduc mesajele şi în engleză, de obicei spun o chestie banală, telegrafică, două vorbe gen “O să aterizăm”. Asta după ce în germană au vorbit o jumătate de oră, îi şi vezi pe nemţi râzând, daţi pe spate de glumele lor, apreciind subtilităţile lingivistice şi întorsăturile spirituale de frază. Mă întreb dacă pe Tarom se spun bancuri intraductibile cu Bulă.