Dosarul Mineriadei din ‘90 a fost redeschis. 15 efecte imediate

• S-a cerut ridicarea imunităţii lui Ion Iliescu în Duma de Stat a Rusiei;

• Medicii avertizează că durerea în cur a lui Ion Iliescu i-ar putea fi fatală;

• Iliescu îl va lua avocat pe Cristian Tudor Popescu, pe care experienţa la Adevărul din acei ani îl recomandă pentru a apăra criminali;

• Românii din diaspora spun că dacă e condamnat Iliescu vor plăti nu 10 Euro, ci 100 Euro lunar;

• La DNA s-au adunat deja 100.000 de oameni, care speră să-l vadă pe Iliescu adus cu cătuşe;

• Drept represalii faţă de redeschiderea dosarului, administratorii de bloc din toată ţara au afişat întreţinerea;

• CFR reacţionează prompt: a introdus zece noi trenuri pe ruta Petroşani-Bucureşti;

• “Trenurile Zăpezii” au fost înlocuite cu “Trenurile Huilei”;

• În Petroşani nu mai există şomeri. Peste noapte, toți au fost toţi reangajaţi la Regia Autonomă a Huilei;

• În Petroşani e o suspectă promoţie la răngi şi cozi de târnăcop;

• Librăria Mihai Eminescu de la Universitate şi-a spart geamurile preventiv, ca să evite orice neplăceri ulterioare;

• Un apropiat al lui Iliescu, Sorin Oprescu consideră că în Piaţa Universităţii ar trebui plantate panseluţe noi;

• Veşti excelente! Medicii au confirmat că Iliescu e clinic sănătos şi apt pentru detenţie;

• Regele Mihai nu mai aşteaptă finalizarea dosarului, e deja la Curtici, cu trenul cu tablouri;

• La sediul PNŢCD s-a făcut curăţenie: “Poate ne calcă şi nouă pragul nişte oaspeţi!”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 februarie 2015 14:57
Citește mai mult despre: Iliescu mineriada

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult