TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Dumnezeu promite că va distruge liceul Jean Monnet cu o ploaie de pucioasă şi foc din cer!

Scris de TNR
@
7 decembrie 2011 14:36
Dumnezeu promite că va distruge liceul Jean Monnet cu o ploaie de pucioasă  şi foc din cer!

Cod roşu la liceul Jean Monnet din Capitală! Instituţia de învăţământ riscă să fie ştearsă de pe faţa Pământului de mânia divină, alăturându-se astfel unei prestigioase liste de locaţii care au suferit această soartă, precum Sodoma şi Gomora. Într-o declaraţie făcută azi-dimineaţă, Dumnezeu s-a arătat profund nesatisfăcut de măsurile luate de Inspectoratul Şcolar şi a afirmat că va interveni personal, deoarece veştile despre stricarea elevilor au urcat până la ceruri. În acest sens, Dumnezeu a citat ca surse Realitatea şi Mediafax.

Binecunoscut pentru pedepsele divine extrem de ingenioase pe care le abate asupra necredincioşilor, Dumnezeu a anunţat totuşi în cazul liceului Jean Monnet o serie de sancţiuni mai degrabă convenţionale, precum focul din ceruri, despre care Ministrul Educaţie crede că nu vor reuşi să le bage minţile în cap elevilor. Daniel Funeriu afirmă chiar că o ploaie de pucioasă n-ar face decât să afecteze şi mai tare prestigiul şi aşa ştirbit al liceului fără să schimbe comportamentul elevilor, care mai degrabă s-ar bucura de publicitatea şi circul mediatic generate de un astfel de incident .

„Educaţia începe de acasă”, afirmă Funeriu, „aşa încât Dumnezeu ar trebui să ia măsuri mult mai punctuale – de pildă, să trimită ploaia de pucioasă la domiciliul elevilor cu note mici la purtare”. În replică, divinitatea a anunţat că dacă va găsi în Jean Monnet măcar zece tocilari, nu va pierde liceul cu prăpăd şi foc din ceruri.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi