După 30 de ani de căsătorie, o femeie a recunoscut că l-a luat pe soţ doar ca să-i desfacă borcane

O femeie din localitatea Ploiești a recunoscut în această dimineață un fapt pe care-l bănuiam mai de mult. Această Rosa Parks a femeilor, a mișcării feministe, a recunoscut în fața colegilor, vecinilor și întregii națiuni, că singurul motiv pentru care s-a căsătorit a fost ca să aibă unul pe lângă ea care să-i desfacă borcanele.

„Avansurile făcute de femei în privința tehnologiei și respectului în societate sunt enorme în ultimii ani. Dupî invenția mașinii de spălat, inseminarea artificială și dreptul de vot un singur lucru mai trebuie făcut. Să punem mâna pe legislația în domeniu în privința înșurubatului capacului la borcan și să slăbim un pic strânsoarea, prin lege, astfel încât să nu mai avem nevoie de fraierii ăștia pe lângă noi”, a declarat Romanița Petre, femeia care a spus lucrurilor pe nume. 

În rest, despre epava umană cu care și-a petrecut ultimii 30 de ani din viață femeia a spus că, în general, e un om bun și n-a bătut-o, decât atunci când poate și-a meritat-o și ea, și că mai bea din când în când, ca tot omul, iar ca să facă ceva prin casă trebuie să tragă de el. Dar, altfel, e un om bun, nu ca Marian al vecinei, care o bate toată ziua și nu aduce niciun ban în casă. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

20 ianuarie 2018 09:51
Citește mai mult despre: borcane sot

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult