După ce i s-a interzis accesul în Liechtenstein, un turist a sărit peste el

Restricțiile de pandemie au afectat atât țările mari cât și cele mai mici, pentru care turismul este o parte importantă din venituri. Este și cazul Liechtensteinului care s-a aliniat directivelor europene și nu permite accesul turiștilor fără test de Covid negativ sau adeverință de vaccinare.

În această situație s-a aflat și turistul german Hans Muller care a dorit să viziteze micul principat pentru câteva ore să mai schimbe un pic atmosfera de la el din țară, unde foarte multe instituții și activități comerciale sunt închise. Întrucât i s-a refuzat accesul, acesta și-a luat un pic de avânt și a sărit peste stat.

În decursul călătoriei sale pe deasupra teritoriului acesta a avut ocazia să vadă centrul istoric al Vaduzului, castelul Gutemberg, Kunstmuseum (doar de afară pentru că era închis) și rezervația Ruggeller Riet. Grănicerii au încercat să-l oprească aruncând o șapcă după el, dar aceasta nu l-a nimerit și a căzut în Germania, unde a fost recuperată de ambasadorul principatului și readusă în țară.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 martie 2021 06:55
Citește mai mult despre: liechtenstein turism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult