După ce un urs a fost văzut în Brăila, gălățenii se laudă că ei au văzut un hipopotam
Ca să nu rămână mai prejos de rivalii lor, brăilenii, câteva sute de gălățeni au sunat la 112 ca să anunțe că au observat un hipopotam pe străzile așezării lor rurale. Asta după ce săptămâna trecută un conductor de tren trăgea un semnal de alarmă în privința unei ursoaice cu pui văzută în județul Brăila. Invidia gălățenilor a fost imediată și sfâșietoare.
”Ce facem, fraților? Noi suntem pe nicăieri. Uită-te la brăileni, au și pod peste Dunăre, acum au și urși, care e faza? Nu se implică nimeni?”, întreba un gălățean pe un grup de Whatsapp. Gălățenii au decis să anunțe că ei au în oraș un hipopotam, asta după ce mai mulți gălățeni ar fi vrut să spună că au văzut un elefant alb. ”Elefanți albi văd și eu după ce vin de la cârciumă, nu e nimic special, nu te crede nimeni”, spune alt gălățean.
Gălățenii spun că hipopotamul ar fi ieșit din Dunăre ca să pască în centrul orașului și s-a scăldat la fântâni. Polițiștii nu au fost însă impresionați de minciunile gălățenilor. Ei spun că nu cred asemenea bazaconii ieșite din mințile unor bețivi și că oricum ei sunt ocupați să intervină la o casă din centrul Galațiului, unde azi-noapte a venit ursoaica din Brăila și a mâncat un porc și două oi.
Ulterior, gălățenii au încercat să le ia altfel fața rivalilor lor și s-au lăudat că la TechTalent sunt angajați mai mulți gălățeni decât brăileni.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.