După exodul vedetelor de la Pro, Şoc şi în TVR: Au plecat 3000 de şoferi şi 50.000 de sunetişti

ProTV nu e singura televiziune din România de unde oamenii pleacă precum gândacii dintr-o casă goală. Colosul TVR acuză grave probleme financiare şi concediază 3000 de şoferi şi 50.000 de sunetişti, adică circa 0.1% din numărul total al angajaţilor.

„Facem economii serioase cu salariile, dar, ce cred eu că e mai important, se mai reduce aglomeraţia pe holuri şi la cantină. Era prea de tot. Stăteam la coadă o jumătate de oră la toaleta mea din biroul privat. Şi vorba aia, eu sunt directorul instituţiei”, precizează Stelian Tănase.

Contabilii TVR spun însă că aceste concediri erau necesare din cauza supraaglomerării schemei de personal, care făcea ca de multe ori oamenii să se încurce unii pe alţii.

„Un car de televiziune avea alocaţi 3 şoferi. Unul ţinea de volan, altul accelera şi frâna, iar al treilea schimba vitezele şi se uita în oglinzi. Acum, toate aceste operaţiuni sunt realizate de 2 şoferi şi o fată care se ocupă şi de machiaj. Era anormal înainte”, spune Robert Acrişor, unul din cei 8.000 de contabili din TVR.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
29 aprilie 2014 08:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult